Baia Mare intră în a patra lună de Capitală Europeană a Culturii 2021

Din Baia Mare, Capitala Europeană a Culturii 2021, ne vine o știre! Relatează Petrică Curmezan, reporter al postului de radio pirat Dealu’ Crucii.

Primăvara 2021.

Baia Mare intră în a patra lună de Capitală Europeană a Culturii.

Până acum, succes nebun!

Avioanele și trenurile de mare viteză cu turiști care se înghesuie la intrarea în oraș sunt comparate, șugubăț, cu vapoarele blocate în Canalul Suez.

Ziua cul-turistului începe cu cafeluța servită într-o pitorească croazieră pe Săsar, de la Carpați la Vivo, în acorduri primăvăratice cu orchestra simfonică Dealul Crucii (dirijor maestrul Craica, solist Gregoire Laissez’nous).

La Vivo, sesiune foto cu recent dezvelitul bust al eroului ne(re)cunoscut al capitalelor. E imortalizat în rocă cu o cămașă albă murdară, vituperație subliminală adusă unei formații rock pandemo-interzise din Seini, orașul cu care Baia Mare concurează acerb de generații pentru supremația culturală a regiunii.

Programul continuă cu călătoria pe Linia 2 de gondolă spre vârful Talvai (legătură cu Linia 1 spre Centrul Vechi). Opțional, concert acid-rock pe Pirită.

La buticurile cu suveniruri de designer nu se mai găsesc ii. Ia se vinde în continuare la supra preț și e traficată intens, practic smulsă de pe frumoasele purtătoare ucrainence, venite să ajute și ele cum pot cu cultura. Stocul de ie cu altiță s-a terminat cu valul doi (de turiști) din februarie, dar consiliul local – sub îndrumarea royală a specialistei Trompeteanu, soția platinatului Gregoire – a legiferat prompt varianta chiar-și-fără altiță. În scurt timp blocurile urbei au căpătat o paloare străvezie de oraș fantomă, gospodinele folosind fiecare țenti de perdea din casă pentru a produce ii “chiar-și-fără altiță”.

O serie de semne celeste întărește optimismul băimărenilor: căderi inexplicabile de tencuială de pe instalații stradale precum Centrala Minelor, Casa de Cultură sau Hotel Minerul anunță că duhul orașului vechi există.

Deși închisă peste iarnă, Fântâna Arteziană din Centrul Nou a început să plângă cu lacrimi de apă roșie de la mină, declanșînd un val uriaș de cereri de pelerinaj.

În fine, un mesaj misterios (foto stânga) a fost descoperit pe zidul primăriei de un turist britanic cu acid ridicat în urină. Estimat a fi din vremuri medievale, se crede că e un mesaj de învățătură de minte, dar și de speranță, lăsat acolo de breasla aurarilor.

Trio-ul care a dus la câștigarea titlului de capitală a ceva, capitală să fie – format din briliantul “Mutău” Oșan C., domnița urbanița Pușca Vaș și altețica Trompeteanu, soția Gregoire-ului – și-a donat toate veniturile din consultanță fundației Baia N’Are Bani (cu proiecte precum N’Are Ștrand, N’Are Bazin Olimpic, N’Are Stadion, N’Are Sală de spectacole, N’Are Gară, N’Are Transport etc.). Echipa îți zâmbește din toate panourile publicitare: am învins. Urmează Satu Mare.

(text câștigător al concursului de proză fantastică și SF “N-am fost și n-om fi”, concurs sponsorizat de Start Up-ul bitcoin “Cere $$$”)


Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a acestui site, reprezintă un pamflet de 1 Aprilie și trebuie tratat ca atare. Iubim Baia Mare!

1 Comment

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.