Cine era primar în Baia Mare în ziua-n care te-ai născut?

Aflati cu un click cine era primarul orasului Baia Mare la data la care v-ati născut!Sursa tuturor informatiilor de mai jos (exceptind primarii de dupa revolutie) este un articol semnat de Dr. Robert C. Tökölyi in REVISTA ARHIVEI MARAMURESENE nr. 8/2015. Multumiri profesionistilor Serviciului Judeţean Maramureş al Arhivelor Naţionale.

Primele Sfaturi Populare s-au constituit în decembrie 1950 pe
baza alegerilor desfăşurate în aceeaşi lună, odată cu aplicarea noului
mod de organizare teritorial-administrativă a ţării în regiuni, raioane,
oraşe şi comune. Această formă de conducere a unităţilor administrative
s-a păstrat până în anul 1968. În această perioadă, rolul primarului era
exercitat de către Preşedintele Comitetului Executiv de pe lângă sfaturile
populare. Primul preşedinte al Comitetului executiv de pe lângă Sfatul
Popular al Oraşului Baia Mare a fost Czettele Carol. Ulterior, prin legea
57/26 decembrie 1968 este introdus ca organism local de conducere
Consiliul Popular, preşedintele Comitetului Executiv de pe lângă aceste
consilii populare, îndeplinind şi funcţia de primar al localităţii respective.
2 Această formă de organizare şi titulatura de mai sus au fost menţinute
până în decembrie 1989.

Din cauze tehnice, informatiile nu sunt prezentate in ordine cronologică. Scuze.

**

 Cine era primar in Baia Mare in ziua in care te-ai nascut?
1949 februarie – 1950 decembrie
Eugen Pituk – S-a născut în Ocna Şugatag într-o familie de oameni simpli. Era de naţionalitate română şi deşi limba sa maternă era limba română, cunoştea bine şi limba maghiară. Tatăl său era zidar.
1950 decembrie – 1954 ianuarie
Carol Czetele – Apoi a fost numit casier la Sindicatul Minier Baia Mare până în anul 1947, responsabil de tipografie la Tipografia Sindicatului Judeţean Baia Mare până în 1948, inspector cu vânătoarea
şi responsabil cadre la Direcţia Silvică Judeţeană până în 1950, după care din decembrie 1950 a devenit preşedintele Consiliului Popular Orăşenesc
1954 ianuarie – martie 1956
Vasile Leş – Originar din Cavnic. Înainte de a deveni primar la Baia Mare a deţinut aceaşi funcţie la Copalnic Mănăştur.
1956 martie – 1958 martie
Iuliu Vlad – în perioada 1940-1949 a fost pe rând fie un simplu lucrător ceferist, fie frânar, telegrafist, impiegat de mişcare la diferite staţii de tren în Gheorgheni, Târgu-Mureş, în judeţul
Sălaj sau în judeţul Satu Mare. O scurtă perioadă cuprinsă între anii 1943-1944 şi-a întrerupt munca pentru a satisface stagiul militar, în Ungaria, la Nyiregyhaza, la aviaţie, fiind trecut în rezervă cu gradul de
soldat.
1958 martie – 1964 noiembrie
Vasile Şuta – înainte de a deveni primar, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Sfatului Popular Regional Baia Mare în perioada 1950-1958.10 După ce a fost înlăturat de la conducerea primăriei,
Vasile Şuta a devenit directorul Întreprinderii de Transport Local, în perioada1964-1969.
1964 noiembrie – 1965 martie
Alexandru Crişan – S-a înscris la Facultatea de Chimie din Cluj de unde, după un an s-a transferat la Institutul Politehnic, Facultatea Metalurgică din Bucureşti pe care a absolvit-o în anul 1955, devenind inginer metalurg. Ulterior a mai finalizat şi cursurile Academiei Ştefan Gheorghiu. După finalizarea studiilor a
fost repartizat la IMMN Baia Mare
1965 martie – 1968 februarie
Ludovic Pop – În această fază a cercetărilor nu avem informaţii cu privire la viaţa şi activitatea acestuia.
1968 februarie – 1971 iulie
Ioan Vijdeluc-A absolvit Facultatea de Mine Bucureşti în anul 1954. A fost inginer şef şi director al Exploatării Miniere Nistru, activist la secţia economică a PCR Maramureş în perioada 1966-1968. Ulterior a fost director tehnic la Centrala Minereurilor Baia Mare A fost prim secretar PCR primarul oraşului Baia Mare în perioada februarie 1968-iulie 1971. A murit în anul 2006, în Săsar.13
1971 iulie – 1974 octombrie
Vasile Dancoş-S-a născut la 12 aprilie 1933 în Baia Mare într-o familie de muncitori, tatăl său, Simion fiind topitor. În anul 1974 a fost promovat ca secretar cu probleme organizatorice la Comitetul Judeţean de Partid Maramureş. În 1982 a fost numit director la Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie Baia Mare.
1972 octombrie – 1979 octombrie
Traian Darolţi-în anul 1957 s-a angajat la UMMUM Baia Mare unde timp de 2 ani a îndeplinit diferite funcţii ca frezor, tehnician şi maistru mecanic la secţia maşini-unelte. După ce a finalizat în anul 1973 Academia Ştefan Gheorghiu, Traian Darolţi a fost promovat în funcţia de prim secretar al Comitetului
Municipal Baia Mare, însemnând prin aceasta că ocupa automat şi funcţia de primar.
1979 octombrie – 1982 martie
Dumitru Bălan-Despre acest primar, deşi nu avem în acest
moment informaţii privind viaţa şi cariera lui, contemporanii săi sunt de
părere că a fost un personaj extrem de negativ în peisajul politic-administrativ
al oraşului Baia Mare. Înainte fusese prim secretar al judeţului
Brăila, însă pentru diferite abateri, şi în special faptul că era foarte corupt,
a fost retrogradat şi trimis la capătul ţării, în funcţia de primar al
oraşului Baia Mare.
1982, martie – 1984 noiembrie
Isăilă Pop-S-a născut în Ferneziu. A urmat
cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice pe care le-a finalizat în anul
1969. A fost directorul general al Direcţiei Judeţene a Muncii şi Ocrotirii
Sociele în perioada 1973-1981.
1984, noiembrie – 1987, martie
Mihai Niculiţă-În perioada 1963-1965 este membru în Comitetul
Orăşenesc de Partid Deva, după care pe parcursul anului 1964 se perfecţionează
1 an la Academia «Ştefan Gheorghiu» iar din 1965 este încadrat ca
activist la Consiliul Regional al Sindicatelor. Din 1966 îl regăsim ca membru
în Biroul Comitetului Judeţean de Partid Maramureş.
1987, martie – 1989, decembrie
Gheorghe Roman- S-a născut în
Deseşti, judeţul Maramureş, într-o
familie simplă de ţărani. In decembrie 1976 a fost ales prim secretar al
Comitetului Municipal Sighet, funcţie ocupată până în anul 1987 când
a fost transferat în funcţia de prim secretar al Comitetului Municipal
Baia Mare, funcţie ce a fost deţinută până în decembrie 1989, Gheorghe
Roman fiind ultimul primar comunist al oraşului Baia Mare.
1993, 1 mai – 2010, 18 martie
Cristian Anghel (n. 24 august 1950 în Pitești) – primul primar ales al orasului dupa revolutia din decembrie 1989. La 17 martie 2010, după un proces îndelungat, Cristian Anghel a fost găsit vinovat de către Curtea de Apel din Cluj[pentru acte de abuz în serviciu în formă calificată și a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de detenție cu executare. În plus, Curtea de Apel Cluj i-a interzis dreptul de a ocupa sau de a fi ales într-o funcție publică. În același timp, primarul din Baia Mare a fost obligat la plata sumei de 394.500 euro către Primăria Baia Mare cu titlu de prejudiciu creat prin activitatea infracțională, plus cheltuieli de judecată. In 18 martie s-a pus la dispozitia autoritatilor si a fost arestat si inchis. Anghel a fost eliberat condiționat după zece luni, în februarie 2011. In ianuarie 2017 a fost reabilitat din punct de vedere judecatoresc.
2010, martie – 2011, mai
Mircea Dolha, Istvan Ludescher, Zamfir Ciceu (toți pe post interimar; nealeși în alegeri publice). Mircea Dolha a candidat din partea Partidului Social-Democrat (PSD) în 2008 pentru postul de primar al municipiului Baia Mare, însă nu a reușit să câștige lupta electorală în fața lui Cristian Anghel, ultimul fiind reales pentru a patra oară consecutiv în aceasta funcție. La acele alegeri locale, Dolha a obținut însă funcția de consilier municipal și a ocupat o vreme fotoliul de viceprimar al orașului. În martie 2010, Consiliul Local Baia Mare l-a ales pe Mircea Dolha primar interimar. În perioada martie 2010 – mai 2011, au fost mai mulți interimari, și anume M. Dolha, Istvan Ludescher și Zamfir Ciceu!
2011, 8 mai – prezent
Cătălin Cherecheș – pagina lui pe Wikipedia este aici
1992, februarie – 1992, septembrie
Gheorghe BRÂNZEI – Nascut in 1951 in Mocira. A fost ales primar in februarie, dar mai apoi in noiembrie 1992 a fost ales parlamentar. Pagina lui de la Camera Deputatilor este aici. Dupa mandatul de parlamentar, a condus timp de 20 de ani sucursala Maramures a BNR, pensionindu-se in 2016.
1989, decembrie – 1990, februarie
Ștefan Filimon.
1990, februarie – septembrie 1991
Ioan Andone.
1991, septembrie – 1992, februarie
Vasile Giurgi.
1992, septembrie – 1993, aprilie
Petru Cupșa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.