Acum 50 de ani lumea se gândea serios că după Praga, tancurile rusești ajung la București.
Miercuri 21 august 1968, în micul apartament de pe Bd. București din Baia Mare, dădeam fericit din piciorușe la adăpost în burta mamei, unde aveam să mai stau vreo două luni. Tatăl meu pornise televizorul, iar sora mea de 5 ani se uita în spatele aparatului după cei care vorbeau pe sticla din față.
În scurt timp, vreo 15 vecini se adunaseră în camera noastră, fiind singurul TV de pe etaj: discursul lui Ceaușescu legat de invazia Cehoslovaciei răsuna vehement în finalul de vară băimăreană.
Atitudinea anti-Moscova a omului în vârstă de 50 de ani care conducea România i-a lăsat pe ai mei cu groaza că vom fi invadați, la rândul nostru, de diviziile rusești, urmând soarta Cehoslovaciei.
“Ghiță, Mărie, fugiți în România”, le zicea sâmbătă dimineața tătuca.
Ai mei convocaseră un consiliu de familie la Lucăcești, în locuința lui Alexandru Buciuman, tatăl mamei. În bucătăria de vară de lângă grădina de legume, în stânga șurii cum te uiți din ocol, bunicul meu avea un sfat: fuga din fața iminentei invazii rusești.
“Voi nu sînteți cuntiți să vă plecați capul”
– zicea bătrânul în inconfundabilul grai chiorean. “Lăsați bătrânii în urmă, că ei știu să ducă. Iar voi, cei care v-ați născut în libertate, refugiați-vă și veniți înapoi ca învingători.”
“Pe tine, Ghiță, te-or lua și te-or duce în lagăr. Și pe ea – așa gravidă cum îi – or pune-o slugă la un ofițer rus. Mereți la Timișoara sau la Sibiu, avem familie acolo, numa’ fugiți din calea rușilor că îi prăpăd cu ei.”
Vorba era că la Sighet, după discursul lui Ceaușescu, niște tancuri rusești fuseseră deja “topite”. Printr-o rudă de familie – maior în armata română la granița cu rușii de pe râul Tisa – aflaserăm că amenințarea fusese reală.
Ai mei nu au plecat. Au înghițit promisiunea lui Ceaușescu despre apărarea granițelor țării, deși au trăit coșmarul tancurilor rusești invadând Baia Mare în două ore de la graniță.
Două luni mai târziu, mama, tata si sora mă primeau în familia lor, născut la policlinica de pe Progresului. În Baia Mare stăteau să se lanseze o gară nouă, un spital nou, și mai ales un cartier nou de apartamente pentru familii tinere, în locul pe care toată lumea îl știa de ‘Șapte case’. Aveam să ne mutăm acolo vara următoare.
Chestia cu ‘apărăm Cehoslovacia’ era parte din trecut, dar imensa groază că vin rușii a rămas în sufletele românilor ani întregi.
Dacă îi întrebi pe unii mai bătrâni, ea există și azi.
George Motoc 
La ora respectiva prezent la datorie deja de citeva luni, vegeam in Capitala ca sa nu se intimple nimic. Mai tirziu cind m-am facut mai mare a pornit un concert multilatelar care ma deranjat facind-uma sa-mi ‘tradez obirsia’! :-))))
Super!
Multumesc ca ne-ai amintit de acea vara plina de emotii. Si acum, dupa 50 de ani, imi amintesc cum bunica ne-a trimis pe toti, cu mic cu mare, sa stam la cozi si sa cumparam reserve de zahar si faina.
Foarte reusit articolul!
Am un coleg la muncă… Un rus simpatic și cuminte. Mă salută mereu într-un mod reverențios: Hello manager! Eu nu sunt șeful lui și nici măcar manager, dar este forma lui de a-și arăta respectul. Culmea! Mai am un coleg leton care îl ia în bâză când îl vede. Mă gândesc că este bizară această situație la nivelul nostru …micro. În ce privește raportul țărilor noastre, e drept că ne-am temut și ne temem de ruși pentru că au venit în mod real peste noi. Au venit ca „salvatori” și au fost ca lăcustele. Au făcut mai mult rău decât „ocupanții” germani. Am umblat mult prin țară și exprim povestirile oamenilor. Pagini de istorie orală. Violuri, tâlhării…vandalism. Într-un cuvânt: sălbăticie! Aveau toate motivele să fie îngrijorați bătrânii. Gândeau exact ca în vremea când odinioară bântuiau turcii ori tătarii: ascundeți-vă!..fugiți!… Salvați-vă care puteți!