Galahit

Trei ani și jumătate, 164 ediții, în fiecare sâmbătă de la trei dupămasa și în reluare duminică de la zece dimineața.

Noiembrie 1985, Baia Mare

L-am cunoscut pe Öcsi Vicsai ca și orice puști din generația mea: el la pupitrul de DJ, și eu făcîndu-mi loc pe ringul de dans al discotecii de la Școala Populară de Artă. Eram în liceu, anul de grație 1985, și hitul zilei proclama “Some guys have all the luck”.

Nici prin gând să-mi treacă faptul că, zece ani mai târziu, vom scrie o pagină frumoasă în istoria radioului și discotecilor din Baia Mare.

Noiembrie 1995, Baia Mare

La etajul doi al Casei de Cultură, ies din schimbul de dimineață la Radio Galaxia. În timp ce Zoli Kirchmaier îmi ia locul la butoane și microfon, îl salut pe Ocsi Vicsai, venit în vizită să discutăm lansarea unui nou show la Radio Galaxia.

Lucram cu Ocsi din vara lui 1994 ca DJ la discotecile lui, iar o scurtă perioadă în 1994 făcusem un Top 10 la Radio Cinemar cu muzica aleasă de el. Ne adunăm în biroul patronului Radio Galaxia, Arpad Darnai, cu Ocsi, Vicky Mușețeanu și Ovidiu Mureșan. Concluzia avea să fie că show-ul va fi un top 10 de discotecă, săptămânal, făcut de Ocsi, cu muzica adusă de el și prezentat de mine. În plus față de ceea ce făcusem la Cinemar, emisiunea avea să fie interactivă, acceptînd mesaje de la fani, împărțind premii, inclusiv bilete la discotecă. Lansarea: sâmbătă 9 decembrie 1995. Numele? Simplu: Galaxia + Hits = Galahit.

“Să vedem ce o să iasă.”

Și, Doamne, ce poveste minunată a ieșit!

Noiembrie 2018, Toronto

Fiul meu lucrează intens de trei zile la un proiect bine plătit de mine: trecerea în versiune digitală a caietelor Galahit. Are nevoie de $ pentru un joc video, așa că oră după oră parcurge ciclul ‘scan-enhance-crop-insert in eBook’ pentru toate cele 164 de pagini cu topurile.

În paralel, eu lucrez la două playlists în Apple Music: Galahit Number Ones și Galahit Retro Disco.

După câteva ore de finisaj, am în față “cartea” Galahit, cu toate detaliile pentru fiecare ediție, și câteva liste “best of” anuale. O buna parte din crema anilor ’90.

O las aici, pentru toți cei care au ascultat emisiunea, au trimis scrisori, sau au venit la discotecile prezentate de mine. E nu numai o pagină din istoria radioului din Baia Mare, dar și un loc unde un DJ curios din ziua de azi poate “săpa” după bijuterii pe care se poate inca dansa cu chef.


AUDIO

Ascultați aici două ediții (la începutul listei).

Iată și ce s-a auzit în prima ediție:

DOWNLOAD

Găsiți la acest link cartea în două formate, pdf (aproximativ 700 MB) și ePub (aprox. 350 MB, ideal pentru tablete, ebook readers, smartphones).

CITIȚI ONLINE

Puteți răsfoi cartea aici. Ca să vă întoarceți la prima pagină, folosiți butonul Refresh al browser-ului, apoi folositi pagina Cuprins.

Galahit

4 Comments

Leave a Comment

  1. = comentariu primit de la Anton “Tony” Șuluman; multumesc, Toni! =
    Galahit – locul de intalnire pe unde radio (pe vremea aceea mediul virtual practic inca nu exista in Romania) al tinerilor din Baia Mare.

    La discoteca Phoenix mergeai sa te distrezi. Insa, la Galahit, Galakids-ii puteau socializa. Din cate stiu, Galahit a contribuit la construirea catorva prietenii. Eu l-am cunoscut pe Zoli, unul dintre Galakids.

    In timpul saptamanii, Galakids-ii puteau trimite tot felul de creatii originiale pe teme legate de muzica, topuri muzicale, radio, discoteca Phoenix. La fiecare editie, George le alegea pe cele mai inspirate/bune, le prezenta in cadrul emisiunii, iar fericitii creatori erau recompensati cu cate un bilet de intrare la discoteca. Tin minte, odata am creat “Tabletele Galahit” – bucatele de hartie, pe care am scris “elementele active” ale tabletelor – muzica, voie buna, energie pozitiva, puse intr-o cutie de medicamente sau vitamine. Creatia mea a fost premiata in emisiune. Yey! 🙂

    Am fost si invitatul emisiunii, cred ca in ’97. Atunci, vocea mea a plecat pentru prima data in eter. A fost prima mea experienta de public speaking, daca poate fi numita asa 🙂.

    La intrarea in Radio Galaxia, trona un perete plin cu cele mai bune artefacte ale Galakids-ilor premiate vreodata.

    Pe vremea aceea aveam 15-16 ani. Eram tare mandru ca faceam parte din “cercul lui George”. Asa l-am cunoscut pe Vicky (Victor Museteanu), Sandu Ruja, Dan Buca, Marcel Ciascai, Roxana Weisz, Gerda Szabo. Cu unii tin legatura pana in prezent. Cu altii doar ne stim, insa cand ne vedem pe strada mereu ne salutam si schimbam cateva vorbe prietenesti.

    George, te salut cu prietenie, iti multumesc pentru Galahit si iti doresc mult succes in tot ceea ce faci in Lumea Noua de peste ocean! 🙂

  2. […] Așa că nu mă mir că la mijloc de ani ‘90, om de radio fiind, mi-a făcut uriașă plăcere să fiu DJ-ul topului de sfârșit de săptămână pe 92.10 FM în Baia Mare. Galahit – top 10 la Radio Galaxia compilat de Ocsi Vicsai – a mers 164 de săptămâni începând cu decembrie 1995. Puteți asculta o ediție întreagă aici sau să-i citiți povestea și cartea emisiunii aici. […]

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.